Let’s Bike It, Constanța!

de Anca CHICU Vineri, 05 August 2011 809
Constănțeni (și turiști, de  ce nu), haideți la o plimbare cu bicicleta în aer liber, sâmbătă dimineață! Împușcați doi iepuri dintr-o lovitură. În primul rând faceți ceva mișcare, lucru pe care probabil l-ați neglijat în ultima perioadă, iar apoi realizați și o cartare pentru proiectul Let’s Do It Romania.Evenimentul "Let’s Bike It, Constanța!" se adresează tuturor iubitorilor de natură și celor care îndrăgesc drumețiile pe biciclete. Nu contează dacă ești profesionist sau amator. Trebuie doar să ai o bicicletă, apă, mâncare și multă voie bună. Soarele nu va fi neapărat inamicul numărul unu, cel puțin nu pe tot traseul, deoarece se va merge și prin pădure.Adunarea se dă sâmbătă, la ora 8.30, pe Șoseaua Mangaliei, în parcarea la Auto Grup Skoda, de unde va porni traseul pe biciclete spre Mangalia.Iată și programul, în caz că vreți să știți exact pentru ce traseu optați. Plecarea din locul de întâlnire se va face în jurul orei 9.30, iar etapa unu, care are 20 de kilometrii (și cea mai ușoară), durează 1,5 ore (se preconizează că se va ajunge la destinație la ora 12.00). Etapa a doua are 30 de kilometri - dificultate medie - durează 2,5 ore (se ajunge la destinație la ora 13.00), iar etapa a treia are 50 de kilometri - un grad mai mare de dificultate - cu o durată de 3,5 ore (se ajunge la destinație la ora 14.00)În funcție de etapa aleasă, bicicliștii se vor opri la etapa unu, doi sau trei, de unde vor începe cartarea propriu - zisă.Bineînțeles, se va face o pauză de masă, ce va dura o oră, dar și pauze de câte cinci minute pentru apă, la fiecare 30 de minute.Ținta, mormanele de gunoaie!Evenimentul nu are taxă de participare, fiind o acțiune de voluntariat pentru cartarea Let’s Do It Romania.Fiecare echipă, înarmată cu un GPS, va căuta mormane de gunoi, va nota coordonatele la care se găsesc, mărimea și compoziția lor, le vor face poze. La întoarcerea acasă aceste fotografii se încarcă pe site-ul oficial al acțiunii, la fel ca și coordonatele lor și descrierea. În felul acesta se completează harta gunoaielor din țară.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei