Lupul otoman

de Cuget Liber Miercuri, 23 Iulie 2008 401
Festivalul de la Yalova este o ocazie pentru manifestarea din plin a sentimentelor naționale. Mulți dintre participanții la această manifestare culturală, atât organizatori cât și invitați, practică salutul lumii turcice, cu mâna dreaptă la inimă. Fiecare manifestare artistică sau științifică începe cu intonarea în cor a imnului, obicei de care îmi amintesc din epoca ceaușistă și pe care îl detestam cu toții pentru că era impus de dictatura comunistă. Diferența este că, aici, oamenii cântă cu entuziasm și credință, imnul reprezentând un element de unitate. Am mai observat un salut ciudat, cu brațul drept ridicat și mâna închipuind un cap de lup, simbolul lumii turcice (degetul mare unit cu mijlociul și inelarul, iar arătătorul și degetul mic ridicate ca urechile lupului). Gestul este făcut în timpul intonării imnului, dar și la melodiile patriotice, chiar și copiii fiind învățați cu el. (Se pare că un partid a folosit gestul în campanie pentru a potența sentimentele naționale cu folos electoral.) Dincolo de amintirile cuceririlor Imperiului Otoman, care persistă în sufletele turcilor de rând, toate aceste manifestări dau o lecție de patriotism națiunilor care, sub influența fenomenului globalizării, consideră desuet acest sentiment, absolut firesc atunci când nu alunecă către naționalismul extrem.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei