Festivalul Național de Creație și Interpretare "Mamaia Copiilor", cea mai amplă și mai importantă manifestare muzicală pentru copii din țară, se va desfășura, și anul acesta, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, în perioada 8 - 14 iulie. Evenimentul cu caracter competitiv, având ca scop promovarea creației și artei interpretative la un înalt nivel artistic, precum și a muzicii ușoare românești, a ajuns la cea de-a XIII-a ediție.
- Publicitate -
"Mamaia Copiilor" va avea ca organizatori: Consiliul Județean Constanța, Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Casa de Cultură a Sindicatelor, Asociația Culturală "Mamaia Copiilor" și SC "Euroconcert" SRL. Serile propriu-zise de concurs vor avea loc joi, 11 iulie, vineri, 12 iulie, și sâmbătă, 13 iulie, între orele 19,30 - 22,30 și vor fi transmise în direct de TVR2.