MONDO SHOW

de Cuget Liber Luni, 18 Octombrie 2010 208
r Robert Redford, decorat de Sarkozy. Președintele Nicolas Sarkozy i-a acordat joi actorului american Robert Redford titlul de cavaler al Legiunii de Onoare. Cu această ocazie, șeful statului francez a spus: "Știu 65 de milioane de francezi cărora le-ar place să fie în locul meu", scrie site-ul closermag.fr. r Lady Gaga speriată de moarte. Ea și-a pus gărzile de corp să o păzească non-stop, chiar și atunci când doarme, de frică să nu fie ucisă de un fan nebun, potrivit contactmusic.com. Cântăreața a declarat că este terifiată din cauza gândului că va fi ucisă de un fan nebun, în același mod în care a fost omorât legendarul John Lennon - care a fost împușcat mortal la câțiva pași distanță de apartamentul său, în 1980 -, și de aceea dorește să fie păzită tot timpul. Astfel, ea și-a mutat o parte din personal în apartamentul ei din New York. r Michael Bolton, bunic. Fiica sa, Taryn, a dat naștere primului său nepot, o fetiță, săptămâna aceasta, informează accesshollywood. com. "O bucurie profundă și de nedescris mi-a cuprins inima", a declarat Bolton, pentru revista People, după nașterea nepoatei sale. Celebrul cântăreț în vârstă de 56 de ani a explicat că încă nu s-a obișnuit cu apelativul de "bunic". "Este atât de ciudat", a spus el, adăugând: "Trebuie să-mi dau seama cum să mă obișnuiesc cu asta". Taryn este una dintre cele trei fiice pe care Michael Bolton le-a avut cu fosta sa soție, Maureen McGuire. r Alicia Keys – mămică. Cântăreața și compozitoarea, în vârstă de 29 de ani, a născut, în noaptea de joi spre vineri, primul ei copil, un băiețel care a primit numele Egypt Dean, informează accesshollywood.com. Acesta este primul copil al Aliciei și al patrulea al soțului său, rapperul și producătorul muzical Swizz Beatz, pe numele său real Kaseem Dean, în vârstă de 32 de ani. Alicia Keys și Swizz Beatz s-au căsătorit pe 31 iulie, cei doi formând un cuplu din anul 2008. r Căsătoriți "în glumă". Kate Moss și muzicianul Jamie Hince s-au căsătorit "în glumă" în Sicilia, în august, pentru a o distra pe fetița top modelului britanic, Lila Grace, informează thesun.co.uk. Mai multe publicații britanice informau vineri că top modelul Kate Moss s-a căsătorit în secret cu muzicianul Jamie Hince, în luna august. Speculațiile au fost alimentate de o serie de fotografii care indicau că cei doi s-ar fi căsătorit la o biserică din Sicilia.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei