De ani buni, la Mangalia, elevii, studenții ori proaspeții absolvenți obișnuiesc să se angajeze în perioada sezonului estival. În acest fel, au bani pentru distracție și nu mai sunt nevoiți să apeleze la părinți pentru a putea ieși cu prietenii la un suc sau pentru a petrece într-o discotecă.
- Publicitate -
Cei mai mulți dintre tinerii și adolescenții din oraș lucrează, vara, în unitățile de alimentație publică, în magazine ori hoteluri. Mai mult, o bună parte a acestora sunt angajați fideli ai anumitor societăți, motiv pentru care angajatorii îi consideră salariați de bază și le semnează contractele fără să-i mai testeze. Alții, nemulțumiți de salarii, schimbă locurile de muncă în fiecare an, ba și de două-trei ori pe sezon.
De regulă, selectările de personal în vederea angajării încep către sfârșitul lunii mai, însă există situații în care salariații intră în pâine și în luna iulie. Perioada de început este și cea mai grea, deoarece personalul este trimis la "șmotru". Cum unitățile au fost închise încă din toamnă, se impunea curățenia generală ce a inclus și reamenajarea spațiilor.
Printre locurile cele mai căutate de către tineri sunt fast-food-urile, terasele ori restaurantele, unde pe lângă remunerație, masă și, în unele cazuri, chiar transport asigurat, aceștia se mai aleg cu ciubucuri consistente. La fel de atractivă este meseria de recepționer, în cazul căreia au câștig de cauză doar cei cu experiență. Cei care însă se mulțumesc doar cu salariul, nedorind muncă multă ori bătaie de cap, optează să fie vânzători în magazinele din oraș și stațiuni ori în cele amenajate pe plajă. Mai trebuie spus că, în prezent, sunt angajați peste 300 sute de tineri din oraș, la care se adaugă alte câteva zeci din toate colțurile țării.
Diana OPREA