Vineri, 05 Iunie 2026

PaPeRo, un robot care îți ia banii zâmbind

de Cuget Liber Marţi, 06 Aprilie 2010 282 < 1 min citire
PaPeRo, un robot care îți ia banii zâmbind
Cu toții am trecut pe la casa de marcat a unui supermarket. Un "Bună ziua", un "La revedere", o sticlă scăpată pe jos, așteptarea restului exact, compus din 500 de monede de 10 bani, întrebări de genul "Totul a fost în regulă, da?", la care nu așteaptă nimeni un răspuns. Ei bine, această experiență traumatizantă s-a încheiat, căci japonezii de la NEC au prezentat robotul PaPeRo și POS-ul E-Money Self-Checkout, un sistem care elimină personalul uman din lanțul ierarhic al shopping-ului modern.
E-Money este un scanner, prin fața căruia îți poți trece sticlele de suc, după care plătești cu cardul de credit sau cu orice alt instrument modern de plată. În acest timp, robotul PaPeRo vorbește cu tine și te face să te simți bine. Nu te ajută să împachetezi produsele, ce-i drept, dar măcar îți ia banii într-un mod simpatic.
Cei de la NEC oferă posibilitatea închirierii robotului, pentru un contract de trei ani, în care poți să ajuți la îmbunătățirea sa. Deocamdată nu este de vânzare.
Taguri
Articolul anterior Sebastian Vettel a câștigat Marele Premiu al Malayeziei
Articolul următor Sâmbăta marelui iPad

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei