Una dintre cele mai căutate distracții de pe litoral este cea cu volan. O parte a turiștilor rămân în fața monitoarelor, în sălile de jocuri electronice, dar majoritatea optează pentru pistele special amenajate, unde pot pilota un "Jaguar" sau o "Mazda".
- Publicitate -
Pistele de karting au apărut precum ciupercile după ploaie. Fie că vă aflați în Mamaia, fie în stațiunile din sudul litoralului, aveți de unde alege în momentul în care v-ați decis să urcați la bordul unui "bolid" pe patru roți.
De cele mai multe ori, karturile sunt de ultimă generație, vopsite în culori vii, propulsate de motoare electrice sau pe benzină. Pentru circuitele mici, destinate copiilor, casca este opțională, dar devine obligatorie pe pistele mai mari, unde vitezele sunt superioare. La capitolul siguranță, patronii și-au luat toate măsurile, împrejmuind suprafața de rulare cu anvelope uzate.
Prețurile pentru o asemenea distracție nu sunt foarte mari. La Mamaia, se taxează la tură, un turist scoțând din buzunar cinci lei pentru a trece de trei ori linia de finiș. La Neptun, costă 10 lei cursa de trei minute, iar la Jupiter, în timp ce părinții fac o plimbare cu aqua-taxiul pe lacul Tismana, copiii îl imită pe Michael Schumacher, tot în schimbul a 10 lei. Pentru a petrece mai mult timp la bordul monopostului, trebuie să achitați sume mai mari, de 25, 35 sau 50 de lei, în funcție de minutele dorite.
"Kartingul este o afacere bunicică, în sensul că ne acoperim cheltuielile și mai rămânem și cu ceva în plus. Important este că, la final de sezon, nu aducem bani de acasă. Cei mai fideli clienți sunt copiii, dar nici cei mari nu stau pe margine. Pentru ei, avem circuite separate, cu mașini mai puternice", ne spune unul dintre patronii din Mamaia.
Karturile sunt pilotate de toate categoriile de turiști - copii, adulți, băieți, fete, români și străini, vedete de show-bizz, politicieni, fotbaliști și chiar preoți. Viteza este pe placul tuturor.
La ieșirea de pe circuit, în unele locații, turiștii au posibilitatea de a-și cumpăra fotografiile făcute de profesioniști. În schimbul a 10 lei (atenție, suma poate fi negociată!), plecați acasă cu o amintire super, iar rudele și prietenii chiar vă vor crede că ați apăsat pedala de accelerație fără frica de a vă sancționa Poliția.