Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Peste 150 de turci, prezenți la dezvelirea bustului lui Atatürk la Tulcea

de Adina BOCAI Luni, 25 Februarie 2008 844 < 1 min citire
Sâmbătă, la Tulcea, a avut loc ceremonialul de dezvelire a bustului lui Mustafa Kemal Atatürk, ridicat în onoarea întemeietorului Turciei moderne. Evenimentul a fost organizat de către Uniunea Democrată Turcă din România cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei Tulcea. Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea a răspuns cu promptitudine solicitării UDTR și a deputatului Iusein Ibram, de a amplasa bustul celui care din ruinele Imperiului Otoman a făurit un stat liber și democrat.
Bustul primului președinte al statului turc modern a fost amplasat în apropierea Muzeului de Artă din Tulcea, iar cheltuielile au fost suportate de către statul turc prin intermediul Ambasadei Republicii Turcia la București.
La evenimentul de sâmbătă au participat peste 150 de etnici turci atât din municipiul Tulcea cât și din localitățile limitrofe, membrii conducerii UDTR, primarul municipiului Tulcea, membri ai conducerii Colegiului "M.K. Atatürk" din Medgidia, dar și ambasadorul Republicii Turcia la București și consulul general al Turciei la Constanța.
Începând de luna aceasta, și o stradă din municipiul Tulcea va purta numele "M.K. Atatürk". Potrivit deputatului Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România, Aledin Amet, propunerea va intra în dezbaterea consiliului local Tulcea săptămâna aceasta.
Taguri
Articolul anterior Asistentului Marinescu i s-a rupt steagul
Articolul următor Oscarurile surprizelor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei