Chiriile de pe piața birourilor vor scădea la nivelul anului 2005, susțin analiștii imobiliari.
- Publicitate -
Numărul investițiilor în acest segment s-a redus până aproape de zero, cei mai mari dezvoltatori trezindu-se cu un surplus de spații de 180.000 metri pătrați.
Potrivit companiei imobiliare Euroest, proiectele anunțate spre finalizare în 2009 însumează 380.000 metri pătrați, ceea ce înseamnă o creștere cu 25% a stocului actual. Din acest motiv, rata de neocupare ar putea să scadă dramatic, la peste 10%, de la 2-3% în 20008.
"Estimăm o ajustare a prețurilor, cu 15 – 20%, în funcție de puterea de negociere a părților. Investitorii se vor concentra asupra proprietăților finalizate și a contractelor pe termen lung", susțin reprezentanții Euroest.
Totuși, segmentul office este poate cel mai matur, din ansamblul pieței imobiliare, motiv pentru care analiștii speră că blocajele cvasitotale nu vor apărea prea curând.