Vineri, 05 Iunie 2026

Piața vehiculelor comerciale crește cu 20%, în 2008

de Paul NĂSĂUDEANU Vineri, 12 Octombrie 2007 280 1 min citire
Piața vehiculelor comerciale din România va crește cu 20%, în 2008, pe fondul dezvoltării economice susținute și a lansării modelului Dacia Logan Pick-Up, susțin reprezentanții Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
"O serie întreagă de domenii își vor schimba flotele de mașini comerciale. În plus, pentru proiectele de infrastructură, finanțate cu fonduri structurale, va fi nevoie de mijloace de transport", explică membrii APIA.
Pentru 2007, este estimată o creștere de 10%, comparativ cu 2006, vânzările totale de autoturisme urmând să fie de 350.000 – 360.000 de unități.
În primele opt luni, numărul de vehicule comerciale vândute în România a fost de 30.198, cu aproape 30% mai mult față de perioada similară din 2006. Peste 21.200 dintre ele au fost sub 3,5 tone.
Mărcile care s-au vândut cel mai bine au fost Dacia (5.035 unități), Iveco (4.824), Fiat (3.448), Ford (2.980) și Mercedes (2.638).

Taguri
Articolul anterior Cinci rugbiști de la Cleopatra au devenit instructori sportivi
Articolul următor Este doar o făcătură

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei