Începerea școlii este un moment încărcat de emoție pentru cei mici. Unii abia așteaptă, alții sunt speriați, iar unii par indiferenți, dar de fapt, susțin psihologii, nu știu să exprime ceea ce simt. Psihologii îi atenționează pe părinți că, înainte de începerea școlii, trebuie să-i pregătească psihologic pe copii, să le explice ce presupune mersul zilnic la cursuri.
- Publicitate -
Pentru că micuțul nu are nicio reprezentare despre cum va fi la școală, părinții pot merge cu el să vadă școala, clasele, drumul spre unitatea de învățământ, moment în care îi poate spune despre cât timp va petrece acolo, despre ora de curs, pauze, dar și despre comportamentul în colectiv și vizavi de învățătoare. Indicat este ca aceste discuții să înceapă cu aproximativ o lună înainte de prima zi de școală. Totodată, este recomandat ca părinții să meargă împreună cu viitorul învățăcel să cumpere rechizitele, alt moment în care cel mic poate afla mai multe despre școală.
Pe de altă parte, specialiștii spun că micuții nu trebuie speriați cu fraze de genul "Acum începi școala, gata cu joaca", ci să li se spună cât de distractivă poate fi învățarea alfabetului, adunării sau scăderii.