Pentru părinți, premergătorul pare o binecuvântare. Au nevoie de puțin timp pentru treburile casnice, cel mic se află în premergător, se învârte prin preajmă și nu are nevoie să fie susținut. Unii medici susțin însă că prichindeii nu trebuie obișnuiți cu aceste aparate, căci le va încetini dezvoltarea normală.
- Publicitate -
Majoritatea bebelușilor fac primii pași între 9 și 12 luni și merg bine până la 14-15 luni. Premergătorul le permite bebelușilor să se miște înainte să fie pregătiți fizic să o facă și, astfel, poate duce la întârzierea controlului muscular.
Pe de altă parte, bebelușii învață să meargă urmărind cum li se mișcă tălpile și picioarele. Premergătorul îi poate împiedica să vadă ce se întâmplă în partea de jos a corpului și nu primesc informația necesară pentru o dezvoltare motorie corespunzătoare.