În zona Peninsulă din Năvodari se vor realiza investiții în infrastructură, în baza unui proiect Phare realizat de Agenția Națională a Romilor în parteneriat cu primăria din localitate. Programul a fost aprobat la sfârșitul lunii februarie și prevede realizarea și modernizarea de rețele de alimentare cu apă potabilă și canalizare, pietruire de drumuri, dar și înființarea unui dispensar medical pentru această zonă izolată.
- Publicitate -
Fondurile, de 125 000 de euro, sunt derulate prin Banca Mondială de Dezvoltare. În primă fază de derulare a proiectului, lucrătorii din administrația locală în parteneriat cu AJOFM, ITM și ASP au realizat anchete sociale prin care au identificat zonele "roșii" din Peninsulă urmând ca, ulterior, să se treacă efectiv la realizarea obiectivelor propuse prin proiect.
Potrivit responsabilului pe problemele romilor din Prefectura Constanța, Constantin Constantin, programe asemănătoare se vor derula, concomitent, în Cernavodă și Mihail Kogălniceanu urmând ca, ulterior, să intre în program și localitățile Băneasa și Mircea Vodă.