Deși, în România, prostituția nu este legalizată, oferta turismului sexual a fost destul de bogată în perioada sezonului estival. "Fetițele" au mișunat pe litoral
- Publicitate -
și au avut activitate intensă timp de două luni, făcându-i fericiți pe turiștii dornici
de aventuri.
O apariție la televizor a lui Cristian Țânțăreanu are întotdeauna priză la public. Dincolo de prezentarea colecției de suveniruri adunate de prin toate colțurile lumii (recu-nosc, la acest capitol sunt invidios pe miliardar!), afaceristul de Corbeanca nu omite să amintească, în interviurile sale, despre turismul sexual practicat - cu acordul soției! - pe meleaguri străine, în special asiatice, unde Thailanda dă ora exactă.
Turiștii dornici de senzații tari au ocazia să încerce noi experiențe și în Europa, Amsterdamul (Olanda), cu al său Cartier Roșu, ori Praga (Cehia), pe care mulți o consideră capitala Europei Centrale și de Est a turismului sexual, fiind destinațiile ide-ale.
Afacerea a mers și pe litoralul românesc. Vara aceasta, cluburile de striptease, din Constanța, Mamaia și stațiunile sudice, și saloanele de masaj cu specific asiatic au avut foarte mulți vizitatori. Rețeta succesului - patronii au investit în dotările stabilimentelor, fetele au fost atrăgătoare și educate, iar discreția, maximă.
Tinerii au umplut cluburile de noapte
Marea majoritate a clienților cluburilor de noapte au fost tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, provenind din familii cu un venit consistent. Condiția este obligatorie, pentru că prețurile în astfel de locații sunt destul de piperate, o escapadă "păpând" cel puțin 200 de euro.
Nu numai balerinele din cluburile de noapte au făcut bani, ci și fetele care au pre-ferat să lucreze pe cont propriu. Venite din județe îndepăr-ate ale României, din Republica Moldova, Ucraina sau Bulgaria, damele de companie au împânzit în special stațiunea Mamaia, putând fi zărite în restaurante și localuri de lux, seara, la agățat.
Modul de lucru a fost cel clasic: identificare a unui tip cu bani, intrat în vorbă, țigări fine, un cocktail, povești-povestiri și… la treabă!
Cele mai multe chindii în care s-a lăsat cu "năzdrăvănii" s-au petrecut, cum altfel, la Vama Veche. Aici, banii din buzunar au contat mai puțin, alcoolul și drogurile ușoare fiind cele responsabile cu "lipeala".
Boli venerice oferite "la pachet"
În fine, oferta specială a sezonului a venit din partea prostituatelor care, pentru minimum 100 de lei, se arătau disponibile să-și satisfacă clienții în apa mării, la doi pași de familii sau de ceilalți prieteni.
Vânzările de prezervative și contraceptive au crescut și ele, semn că românii au început să țină la sănătatea lor și să pună preț pe protecție. Au existat, însă, și ghinioniști, care, apelând la serviciile prostituatelor de mâna a treia, acostate pe variantă sau pe marginea șoselei spre Mangalia, s-au ales cu "amintiri" suplimentare de vacanță, constând în boli venerice.
Una pesta alta, turismul sexual pe litoral este în ascensiune, dar oferta mai trebuie îmbunătățită până să ajungă la nivelul Olandei ori Cehiei.