PSD amenință Cabinetul Tăriceanu cu moțiune de cenzură

de Cuget Liber Miercuri, 15 August 2007 209
Președintele PSD, Mircea Geoană, a anunțat, ieri, că PSD va depune moțiune de cenzură până pe 10 septembrie și nu a exclus posibilitatea ca în cazul în care se va discuta despre formarea unui nou Guvern PSD să revendice nu numai ministere într-un viitor guvern, ci chiar postul de premier. "A venit clipa unor decizii responsabile. Este momentul ca România să-și asigure o guvernare serioasă, competentă și responsabilă", a declarat Geoană imediat după ce a anunțat că PSD a decis în urma unei  întâlniri informale că va depune o moțiune de cenzură până pe 10 septembrie. Liderul PSD a exclus posibilitatea ca formațiunea să susțină în continuare un guvern cu program de dreapta și în special guvernul actual. "PSD nu va sprijini un guvern de orientare de dreapta care nu are în programul de guvernare teme sociale esențiale", a mai spus el. La capitolul teme esențiale, Geoană a enumerat pensiile, protecția chiriașilor, educația. Președintele PSD a dat de înțeles că după ce moțiunea va trece, formațiunea se așteaptă ca președintele Băsescu să recunoască rezultatul alegerilor din 2004 și să invite PSD să facă guvernul. "Proporția noastră în Parlament îndreptățește pe deplin PSD să facă parte din guvern", a mai spus el. Vicepreședintele PRM,  deputatul Lucian Bolcaș, a declarat că partidul pe care îl reprezintă este de acord cu depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu II și că urmează să discute cu PSD posibilitatea unei colaborări pe această temă. În ceea ce îi privește pe democrați, Emil Boc a anunțat că democrații privesc cu reținere anunțul lui Mircea Geoană, în opinia sa fiind vorba de un șantaj PSD la adresa PNL, o poziție a PD față de vot urmând să fie stabilită după 10 septembrie. La rândul lor, liberalii au declarat că, din perspectiva lor, colaborarea cu PSD trebuie să continue "exclusiv" pe plan parlamentar, pe o formulă asemănătoare celei prezente, dar a admis că PSD este liber să depună și moțiune de cenzură.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei