La sfârșitul acestei săptămâni, tătarii au marcat 20 de ani de la înființarea organizației care îi reprezintă oficial în spațiul politic, social și cultural al României post-decembriste. Evenimentul a fost deopotrivă un moment de bilanț, s-au evaluat succesele și s-au trecut în revistă nereușitele, au fost omagiați membrii fondatori, au primit diplome și plachete, în semn de recunoaștere a muncii lor, numeroși tătari care s-au implicat în activitatea organizației pe parcursul celor 20 de ani de existență, manifestarea încheindu-se cu un program artistic susținut de ansamblurile mai multor filiale.
- Publicitate -
Evenimentul care a avut loc sâmbătă, la Palatul Copiilor, a debutat cu tradiționala conferință națională, ocazie cu care au fost prezentate, de către președintele uniunii, Varol Amet, și deputatul Aledin Amet, rapoartele de activitate. "Cred că rapoartele au fost pe placul celor prezenți în sală pentru că s-a primit un vot favorabil", a declarat, la finalul conferinței, deputatul tătar.
Așa cum a mai menționat parlamentarul, pe parcursul celor 20 de ani de activitate, marele merit al organizației a fost acela de a promova valorile etnicilor tătari, iar acest lucru a fost posibil deopotrivă prin organizarea a numeroase activități care, pe parcursul anilor au devenit tradiție, precum Festivalul Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Turco - Tătar, precum și printr-o bună organizare, în teritoriu, a uniunii. Referitor la acest ultim aspect, trebuie menționat că dacă în primul an de activitate uniunea avea patru sau cinci filiale, astăzi, după 20 de ani de existență, tătarii sunt organizați în aproximativ 30 de filiale, în tot atâtea localități din județele Constanța, Tulcea, Brașov, dar și București.
Cât despre dificultățile întâm-pinate în cei 20 de ani, Aledin Amet a recunoscut că acestea au existat, dar există și în prezent, deputatul tătar exprimându-și însă convingerea că ele vor fi depășite grație tinerilor care vin din urmă. "Mai greu este acum, pentru că la început exista acel entuziasm necesar pentru a putea să fim mai uniți și pentru a putea duce lucrurile mai departe. În momentul de față, trebuie să spunem și acest lucru, această unitate câteodată scâr-țâie, dar consider că vom găsi puterea necesară pentru a duce lucrurile mai departe pentru că avem tineri inimoși și până la urmă speranța este în ei", a declarat deputatul tătar pentru "Cuget liber".
Și, așa cum era firesc, toți cei care au contribuit la promovarea identității tătarilor din România pe parcursul celor 20 de ani, de la foști președinți, foști deputați, actuali reprezentanți în forurile locale și naționale, simpli membri sau lideri de filiale au fost răsplătiți, chiar și simbolic, cu diplome și plachete.
Teoriile, criticile și laudele au fost date uitării curând, toți cei prezenți bucurându-se, în finalul manifestării, de frumusețea dansurilor și cântecelor tradiționale tătărești, în interpretarea celor mai tineri dintre membrii comunității.