Vineri, 05 Iunie 2026

"Răsfățica" și "Coaja pergamentului", un dar pentru copiii de toate etniile

de Adina BOCAI Marţi, 21 Aprilie 2009 250 < 1 min citire
Joi, 23 aprilie, la ora 11.00, la Biblioteca "I.N. Roman" din Medgidia va avea loc lansarea cărților "Răsfățica" și "Coaja pergamentului" ale scriitoarei de etnie turcă Fatma Sadîc. Cele două volume, primul de povestiri, iar cel de-al doilea de versuri, sunt dedicate copiilor. Deși scriitoarea are o bogată activitate în limba turcă, cele două lucrări care urmează să fie lansate joi sunt în limba română.
Data nu a fost aleasă deloc întâmplător pentru această lansare. Pe 23 aprilie, în lumea turcică se sărbătorește Ziua Copilului, iar în aceeași zi se celebrează și Ziua Mondială a Cărții.
Tot pe 23 aprilie se sărbătorește și Ziua bibliotecarului din România.
Este a doua lansare organizată pentru lucrările autoarei Fatma Sadîc, prima având loc în urmă cu aproximativ două săptămâni, la manifestările organizate de Uniunea Democrată Turcă din România care au marcat Nevruzul, la Constanța.
Taguri
Articolul anterior Copiii din lumea turcică, în sărbătoare
Articolul următor Goran Bregovic a chemat "La atac!" 10.000 de oameni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei