Sâmbătă, 06 Iunie 2026

România ar putea pierde recordul pentru cel mai lung cârnat în favoarea Italiei

de Cuget Liber Luni, 21 Martie 2011 250 < 1 min citire
Italia urmează să "fure" României recordul mondial pentru cel mai lung cârnat din lume, după ce un măcelar din localitatea Penne, ajutat de nouă colegi, a preparat pe strada principală a orașului un cârnat lung de aproape 600 de metri, relatează Mediafax.
Odată terminat, cârnatul a fost măsurat oficial de un notar care a constatat că acesta avea o lungime de 597,8 de metri. Cârnatul a fost împărțit în 6.000 de sandviciuri, care au fost vândute, iar încasările au fost donata organizației de caritate Caritas.
Măcelarul aflat la originea acestei acțiuni, Alberto Della Pelle, a avut două obiective: să doboare precedentul record, deținut de România - unde a fost preparat un cârnat lung de 392 de metri -, și să strângă fonduri în scopuri caritabile.
Organizatorii italieni au anunțat că intenționează să își înscrie cârnatul în Guinness Book peste câteva zile.
Potrivit Guinness Book, recordul pentru cel mai lung cârnat afumat din lume îl deține în prezent România, cu un produs lung de 392 de metri, preparat în decembrie 2008.
Taguri
Articolul anterior Imagini șocante cu ultimele clipe din viața ursulețului polar Knut
Articolul următor O pasăre a supraviețuit cu o săgeată în piept peste o lună

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei