Institutul Național de Statistică a anunțat că, în prima jumătate a acestui an, au fost finalizate lucrările la 7.238 de locuințe, cu 2.314 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, comparativ cu primele trei luni ale anului trecut, în primele șase luni din 2007 se înregistrează o creștere și în ceea ce privește numărul locuințelor realizate din fonduri private, până la 6.937, în timp ce numărul locuințele construite din fonduri publice a scăzut cu 147, până la 301 locuințe. Din numărul total de locuințe construite în perioada ianuarie – iunie 2007, peste 4.000 au fost ridicate în mediul urban și 3.196 în mediul rural. La 31 iunie, peste 110.00 de locuințe erau în curs de finalizare.
- Publicitate -
De asemenea, lucrările de construcții au crescut în luna mai a acestui an, comparativ cu luna aprilie, cu 8,3% și cu 27,5%, față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat Institutul Național de Statistică. În ultimele cinci luni, față de 2006, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 31,8%.
Pe tipuri de construcții, comparativ cu luna aprilie, au crescut cu 16,3% construcțiile inginerești și cu 3% cele rezidențiale, în timp ce în cazul clădirilor nerezidențiale s-a înregistrat o scădere de 4,2%. Față de mai 2006, lucrările de construcții au înregistrat în termeni reali, o creștere de 30,6% la construcții inginerești, de 25,1% la clădiri nere-zidențiale și de 20,4% la clădiri rezidențiale.