Sâmbătă se spun povești în limba engleză pentru copii

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 02 Aprilie 2011 909
În perioada 2 aprilie - 28 mai, copiii de vârsta grădiniței din Constanța sunt invitați să spună poveștile în limba engleză. "English Storytelling" este un proiect pentru copii de la 3 la 6 ani și va avea loc pe datele de 2, 16, 23 aprilie, 14 și 28 Mai începând de la ora 11:00 în librăria Diverta din City Park Mall Constanța. Copii care nu vorbesc încă limba engleză vor primi roluri și vor "spune" împreună fragmente din povești clasice, cu ajutorul profesorilor experimentați ai asociației "Engleza pentru copii". Micuții vor fi purtați în lumea magică a poveștii și vor învăța în același timp cuvinte și acțiuni în limba engleză. Astfel, "English Storytelling" devine opțiunea perfectă de activitate distractiv-educativă pentru sâmbătă dimineața pentru copiii de la 3 la 6 ani. Intrarea este gratuită, dar locurile sunt limitate. Scopul proiectului este de a promova necesitatea începerii învățării limbilor străine de la cele mai mici vârste. În plus, proiectul urmărește crearea unei atmosfere plăcute și interactive pentru copii, prin care aceștia vor asocia învățarea cu o activitate distractivă și li se va insufla dorința de a învăța mai mult. Scurtele povești vor fi puse în scenă prin metoda "Helen Doron Early English", numită și "metoda limbii materne" sau "metoda imersiunii în limba". Copiii asimilează limba străină ca pe limba maternă, ceea ce duce la o învățare mai rapidă și cu beneficii de durată pentru dezvoltarea personală a copilului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei