Începând de ieri și până pe 16 octombrie, BookLand a pornit din nou la drum prin țară. Prima oprire, Constanța, în City Park!
- Publicitate -
BookLand nu se dezice de formula inovatoare de la ediția precedentă, așa că, și de această dată, "întâlnirile" dintre iubitorii de carte și edituri au loc tot în mall-uri. După cum spuneam, Constanța este cap de afiș, urmată de Brăila, Iași, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Arad, Timișoara, Sibiu și Brașov.
Târgul de carte urban BookLand vă propune un altfel de târg de carte: unul ancorat în realitatea cotidiană, în care lectura merge mână în mână cu diversitatea și modernismul, într-un spațiu familiar și prietenos.
Zeci de edituri expun în cadrul acestei caravane. Dacă la prima ediție din aprilie a BookLand, editurile nu s-au prea înghesuit să participe, de această dată, lucrurile stau altfel. Deși, spun organizatorii, inițial s-a pus o limită de 50 de edituri, s-a acceptat înscrierea a peste 70, tocmai datorită interesului mare.
Găsim astfel, în cadrul acestui târg, o varietate de titluri, albume, dicționare, ghiduri pentru profesioniști, ediții de colecție sau hărți. Alături de edituri sunt prezenți și alți expozanți apropiați lumii cărților, cu audio book-uri sau jocuri educative pentru copii.