Vi se pare că nu stă o clipă locului, se agită în permanență, nu este atent deloc la ce îi spuneți și nu poate să vă urmărească, este neobosit. Nu prea știți cum să îi vorbiți și cum să-i captați atenția și, în cele din urmă, ajungeți să îl suspectați că ar putea avea ADHD. Însă, înainte să dați singuri diagnosticul, este bine să-l urmăriți foarte atent și să cereți părerea unui psiholog.
- Publicitate -
ADHD sau deficitul de atenție reprezintă un "defect" neurologic, datorat structurii particulare și chimiei creierului și se manifestă prin incapacitatea copilului de a se concentra pe o sarcină sau activitate, este foarte dinamic și deseori acționează fără să gândească, are un temperament dificil sau abilități sociale scăzute.
Actualmente nu există teste medicale, precum analiza sângelui sau ecografii care să ducă la stabilirea diagnosticului.
Părinții sunt primii care trebuie să urmărească și să observe comportamentul copilului. Psi-hologul Cristina Gemănaru ne-a vorbit despre simptomele care ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru părinți și care să-i determine să solicite opinia unui specialist. "În mod normal, copiii ar trebui să poată să se implice într-o activitate de joc tot atâtea minute câți ani de viață are. Unui copil de trei ani nu-i putem cere să fie atent mai mult de trei minute. Însă copiii cu ADHD nu rezistă mai mult de 1,5 - 2 minute, indiferent de vârstă. Ei trec foarte repede de la o activitate la alta, sunt într-o fugă continuă, iar mișcarea este fără scop", a declarat psihologul, pentru "Cuget Liber".
Scrâșnește din dinți și transpiră abundent
De multe ori, această agitație este prezentă și în timpul somnului. Copilul este foarte agitat înainte de a adormi, dar chiar și atunci când doarme, și scrâșnește din dinți. De asemenea, transpirația abundentă poate trăda ADHD-ul. "Copiii cu acest sindrom gândesc și vorbesc foarte mult singuri. Ei își creează jocuri imagi-nare verbale. Până la un anumit punct acest lucru este normal, dar dacă se depășesc anumite limite deja este un semn. În plus, atunci când interacționează cu alți copii, nu reușesc să se înțeleagă, nu pot să intre în joc, nu pot să respecte regulile, nu pot să stea la coadă pentru a se sui pe tobogan. Îi vedem, de multe ori, alergând haotic, în jurul celorlalți copii, fără să se joace cu adevărat cu ei", a mai adăugat psih. Cristina Gemă-naru.
Părinții trebuie să înțeleagă diagnosticul
Potrivit specialistului, există mai mulți factori externi care pot influența și amplifica simptomele sindromului ADHD. Un climat familial tensionat, o muzică cu înclinații agresive, o alimentație bogată în cacao, ciocolată, toate îl pot agita și mai mult pe copil. În general, oamenii sunt echilibrați din punct de vedere emoțional, însă copiii cu ADHD au anumite dezechilibre și, ca urmare, sunt hipersenzitivi. "Ei preiau factorii emoționali încărcați de tensiune, factorii negativi din familie și, de multe ori, comportamentul le este întărit de părinți. În familie trebuie să fie un climat de relaxare, înțelegere. Părinții trebuie să înțeleagă ce înseamnă ADHD, trebuie să îl înțeleagă pe copil și chiar să-i ignore unele manifestări", a mai explicat psihologul.
Terapie comportamentală timpurie
Un diagnostic timpuriu împreună cu un plan terapeutic adecvat pot ajuta. "Părinții trebuie să ia atitudine imediat și să nu se gândească că totul va trece de la sine. Ei spun: e mic, va crește, se va mai cuminți, se va mai maturiza. Dar nu este așa. Copilul trebuie ajutat să își remodeleze temperamentul", atrage atenția Cristina Gemănaru. Este greșită percepția că, până la urmă, boala se va remite odată cu creșterea în vârstă. În realitate, aproximativ 60% dintre copiii diagnosticați cu ADHD continuă să manifeste simptome în timpul vârstei adulte. De aceea este bine ca pacientul să urmeze terapie comportamentală, ce poate fi, în unele cazuri, combinată cu o medicație prescrisă de medicul neurolog și menită să îl mai liniștească pe copil.
În prezent, în România nu există o statistică a numărului de cazuri de ADHD, specialiștii considerând, în anul 2008, că incidența ar fi de un caz la zece copii.
