În Costinești, turiștii flămânzi, care se întorc de la plajă, la ora prânzului, fac cozi la magazinul cu gogoși și la fast food. În drumul spre plajă, chioșcurile fast food se întind la concurență cu tarabele cu suveniruri.
- Publicitate -
Una lângă alta, vitrinele cu mânca-re mai mult sau mai puțin sănătoasă stau în căldură, așteptând clienții. Vânzătorii strigă din toți bojocii "Poftiți!", dar nu prea îți vine să mănânci când te apropii de vitrină și vezi castraveții uscați și hamburgerii înveliți în folii pentru a se menține proaspeți la temperatura de 27 de grade de afară.
Nu de aceeași părere sunt toți turiștii, dovadă că mulți dintre ei ignoră aspectul sandwich-urilor și, fără să stea pe gânduri, scot din buzunar 4-5 lei pentru o "mâncare care ține de foame", după cum exclamă un tânăr.
Gogoșile nu prezintă la prima ve-dere risc de îmbolnăvire, condițiile de păstrare oferind mai multă încredere. Astfel, mai mulți clienți s-au arătat interesați de ceea ce le oferă "Gogoașa Înfuriată" și au format cozi la gogoși. Prețul unei gogoși este de 3 lei.
Alexandra COJOCARU