Vineri, 05 Iunie 2026

Tătarii l-au comemorat, ieri, pe liderul Müstecib Ülküsal

de Adina BOCAI Luni, 16 Februarie 2009 141 < 1 min citire
Tătarii au comemorat, ieri, 110 ani de la nașterea liderului Müstecib Ülküsal. Evenimentul a fost marcat printr-un seminar organizat de către comisia de tineret a filialei Constanța a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România. Moderatorul, Erol Menadil, i-a invitat să vorbească audito-riului despre personalitatea celui care a devenit un lider al tătarilor din România pe Ghiuner Akmola, Gafar Ekrem, Osman Nihat. Au luat parte la eveniment și au punctat aspecte din viața și activitatea lui Müstecib Ülküsal, și deputatul UDTTMR Aledin Amet, dar și consulul Republicii Turcia la Constanța, Haluk Agca, în intervențiile lor vorbitorii realizând o raportare a personalității liderului tătar la contemporaneitate. Printre invitați s-au mai aflat și președintele UDTTMR, Varol Amet, și consilierul superior din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Aidun Curt Mola, care au salutat organizarea unor astfel de acțiuni, menite să îi familiarizeze pe tinerii etnici tătari cu personalitățile repre-zentative ale comunității.
Taguri
Articolul anterior "Mi-e groază de ce va urma în România!"
Articolul următor Minoritățile etnice ar putea primi cu cel mult 7% mai mulți bani față de anul trecut

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei