Organizatorii concursului "European car of the year", cea mai importantă competiție de profil, au publicat lista oficială cu cele 30 de modele din care va fi ales câștigătorul. Cele mai mari șanse pare să le aibă Toyota, care are cinci mașini înscrise pe lista preliminară.
- Publicitate -
Pentru a intra în cursă, mașinile trebuie să fie lansate în acest an și să fie vândute în minimum 5.000 de exemplare.
Iată cei 30 de "concurenți": BMW Z4, Chevrolet Cruze, Citroen C3 Picasso, Ford Ka, Honda Insight, Hyundai i20 și ix55, Kia Sorento și Soul, Land Rover Discovery 4, Lexus RX450h, Mazda 3, Mercedes E-Klasse, Mitsubishi Colt, Nissan 370Z și Cube, Opel Astra, Peugeot 3008, Porsche Panamera, Renault Scenic, Seat Exeo, Skoda Yeti, Subaru Legacy, Suzuki Alto, Toyota Avensis, iQ, Prius, Urban Cruiser și Verso și, nu în ultimul rând, Volkswagen Polo.