Pentru prima oară în România, yachtingul offshore este adus la nivel de performanță și își va ocupa locul pe care îl merită cu prisosință în rândul celor mai spectaculoase sporturi. La finele sezonului de vară, vom cunoaște numele celui mai bun echipaj din țară.
- Publicitate -
Pentru a câștiga Campionatul Național și a deveni, astfel, cel mai bun echipaj de yachting offshore al României, velierii trebuie să participe la minimum două etape din primele trei - Black Sea International Regatta, Cupa Bricul Mircea sau Regata Bavaria Blue Marine (29-30 august) -, și, în mod obligatoriu, la ultima etapă, Regata României (2-4 octombrie).
"Sunt patru regate, patru etape de Campionat Național de yachting offshore, fiecare cu specificul său, dar în sistemul în care se desfășoară cele mai importante regate la nivel mondial - IRC International. Prin organizarea acestui campionat, ne propunem să ridicăm standardul compe-tițional și valoarea echipajelor din România", declară Răzvan Bu-curoiu, reprezentantul Yacht Clubului Regal Român.
Prima etapă s-a încheiat cu victoria yacht-ului Magic Time (skipper, Cristian Baisan), care va reprezenta România, anul viitor, la unul dintre cele mai importante evenimente regionale: Cupa Bosforului.
Campionatul continuă în week-end, când va avea loc Cupa Bricul Mircea. Organizată, prima dată, în anii 60, și reluată în 2008, prin eforturile comandorului (r) Con-stantin Maraloi, Cupa Bricul Mircea este planificată pentru zilele de 7, 8 și 9 august, la Constanța, bunul mers al întrecerii fiind asigurat de Statul Major al Forțelor Navale, Liga Ofițerilor din Marina Militară și Yacht Club București.
Cupa Bricul Mircea va însemna, și anul acesta, simplitate, ri-gurozitate, profesionalism și multă pasiune pentru yachtingul offshore.
Conform anunțului de cursă, regata este deschisă tuturor ambarcațiunilor certificate și omologate IRC 2009. Pentru înscrieri, trebuie completate formularele ce se găsesc la secretariatul regatei, instalat în Portul Turistic Tomis, la careul NS Matelot. Regata va consta într-o cursă offshore, pe traseul Con-stanța, Portul Tomis - Capu Midia și retur, plus o cursă inshore, în rada Portului Tomis.
Startul cursei offshore se va da pe 8 august, la ora 12.00, iar startului cursei inshore - pe 9 august, la ora 11.00.
vvv
Ambarcațiunile participante la Cupa Bricul Mircea nu trebuie scoase de la apă pe timpul desfășurării regatei decât cu acordul scris prealabil al co-mitetului de cursă l Ambar-cațiunile suporter vor arbora un semn distinctiv de identificare (pavilionul clubului, număr de înregistrare etc.) l Orice am-barcațiune poate fi reverificată oricând pe parcursul regatei l Aparatele de respirație subac-vatică și bazinele de plastic sau echivalentul acestora nu vor fi folosite în preajma ambarcațiunilor între semnalul preparator al primei curse și sfârșitul regatei l O ambarcațiune nu trebuie să facă și nici să primească, atât timp cât concurează, comunicații radio care nu sunt disponibile tuturor ambarcațiunilor, această restricție aplicându-se și telefoanelor mobile l Premiile vor fi acordate câș-tigătorilor fiecărei clase / subclase și câștigătorului per total al re-gatei.
vvv
Un yachtman de succes spunea că rețeta unei regate adevărate o reprezintă "O bună cursă, urmată de o petrecere pe cinste!". Nimic mai real, pentru că aceste regate se conduc mai mult după principiul "Hai să ne distrăm!" sau "Hai să navigăm!", și mai puțin după "Hai să ne întrecem!", fiind de obicei evenimente mondene, în jurul cărora roiesc multe vedete. Iată motivul pentru care un yachtman care se respectă nu trebuie să rateze Cupa Bricul Mircea.