Daniel Mandache își petrece vacanța la Londra, cântând la pian trecătorilor. Pianul său a fost transportat sub un pod feroviar, cu ajutorul unei dube.
- Publicitate -
Potrivit informațiilor cotidianului britanic Southend Standard, copilul de 12 ani se află în vacanță alături de familia sa, într-un cartier suburban din Londra, East Ham.
Acesta s-a deplasat, împreună cu mama sa, Geanina, în vârstă de 27 de ani, în Southend, unde și-a instalat pianul.
Prin intermediul unui translator, micul cântăreț a spus că se bucură cu mama lui de această vacanță și că îi plac compozitori clasici ca Tchaikovsky, Bach și Mozart.
Daniel Madache cântă la pian de trei ani, iar instructorul său este o profesoară româncă. Când va crește visează să devină cântăreț sau actor.
Băiatul nu are permisiunea de a cânta pe stradă. Un reprezentat al consiliului Southend i-a atras atenția, însă tot acesta a zis că nu este o problemă de care se ocupă consiliul, ci pe care poliția ar trebui să o aibă în vedere.
Alexandra COJOCARU