Luna august a anului în curs va fi marcată de călduri mari, dar și de ploi însoțite de vijelii și furtuni. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, care a citat Centrul European pentru Prognoza Vremii, în august regimul termic al aerului va înregistra valori peste mediile multianuale, lunare în estul, sud-estul și, local, în vestul țării și în limite apropiate de mediile multianuale în restul teritoriului. Cantitățile de precipitații se vor situa sub normele climatologice în sud-estul și sudul țării, iar în restul teritoriului valorile de precipitații vor fi apropiate de mediile multianuale lunare.
- Publicitate -
La mare, vremea va fi potrivită pentru plajă, dar ne vom confrunta cu reprize de ploi, pe alocuri însoțite de vijelii. Regimul termic va înregistra valori sub mediile lunare, iar nopțile și diminețile vor fi resimțite mai reci ca de obicei, mai ales în cea de-a doua jumătate a intervalului.