Hotelul Saturn din stațiunea cu același nume, singurul hotel de cinci stele din sudul litoralului românesc, are un grad de ocupare de 100% în weekendul care urmează datorită evenimentului muzical Liberty Parade, potrivit reprezentanților hotelului unde prețul unei camere începe de la 320 de lei pe noapte.
- Publicitate -
"În weekendul care a trecut, și în general în weekend, gradul de ocupare a fost de circa 90%, însă în weekendul care urmează hotelul este plin, pentru că are loc evenimentul Liberty Parade", spune Georgeta Baican, responsabil complex. Ea adaugă că în cursul săptămânii gradul de ocupare este de circa 70%.
Hotelul are 68 de camere duble și patru apartamente.
Prețul unei camere duble începe de la 320 de lei (75 de euro) - preț ce include cazare și mic dejun - și ajunge la 490 de lei (115 de euro) all inclusive.
În cazul unui apartament, prețul începe la 670 de lei (158 de euro) pentru cazare și mic dejun și urcă la 794 de lei (187 de euro) pentru cazare all inclusive, potrivit informațiilor postate pe site-ul hotelului. În aceste condiții, în weekendul 29-31 iulie încasările hotelului Saturn din stațiunea cu același nume depășesc 11.000 de euro, potrivit calculelor ZF care pornesc de la un preț minim per cameră și numărul de 68 de camere și patru apartamente.