Spiritul primăverii a ajuns ieri și printre membrele comunității germane din Constanța. La sediul Forumului Democrat al Germanilor din România - organizația Constanța, a avut loc o acțiune dedicată sărbătorilor de primăvară, implicit zilei de 8 Martie. Programul artistic a fost asigurat de membrele corului "Meereswogen" sau, în traducere, "Undele mării". Cele 10 membre ale corului au încântat audiența cu cântece de primăvară, dar și cu melodii dedicate mamelor, în mod special pentru 8 Martie.
- Publicitate -
Corul alcătuit din cele 10 nemțoaice constănțence s-a aflat ieri la a doua prezență oficială în fața publicului, după cea de la sfârșitul anului trecut, de la spectacolul de Crăciun.
Ceea ce a început inițial ca un hobby, este acum un mod de a asigura o minimă continuitate în ceea ce privește muzica tradițională germană. Cele 10 componente ale corului reînvie spiritul nemțesc al petrecerilor de odinioară păstrând totodată vii cântece tradiționale ale etnicilor germani din Dobrogea. La fel s-a întâmplat și ieri când nemțoaicele au interpretat deopotrivă melodii dedicate renașterii naturii în frumoasele zile de primăvară, dar și "Ce-i ofer eu mamei mele!", toate, bineînțeles, în limba lui Goethe.