Vineri, 05 Iunie 2026

Yahoo se confruntă cu șapte procese inițiate de acționari

de Cuget Liber Luni, 03 Martie 2008 417 1 min citire
Yahoo Inc. a anunțat că se confruntă cu șapte procese inițiate de către acționarii proprii din cauza felului în care a administrat situația după ce grupul Microsoft a făcut o ofertă nesolicitată de preluare, în valoare de 42 miliarde dolari, informează Reuters, citată de NewsIn.
Acționarii sunt nemulțumiți de faptul că managementul Yahoo a fost în totalitate distras de către oferta făcută de Microsoft, ignorând alte probleme legate de administrarea companiei.
Patru dintre procese au fost inițiate în California și trei în Delaware, a declarat Yahoo, într-un comunicat remis Comisiei pentru burse și valori mobiliare (SEC).
"Nu credem, conform cunoștințelor noastre, că vreuna dintre aceste acțiuni va avea un impact material asupra bilanțului nostru contabil", a precizat Yahoo, conform Reuters.
Impasul dintre Microsoft și Yahoo durează de aproape o lună și, în timp ce analiștii consideră că cele două companii vor ajunge eventual la un acord, problemele nu arată semne de rezolvare rapidă.
Situația nu a evoluat foarte mult de la lansarea ofertei Microsoft, pe 1 februarie, propunere refuzată de consiliul Yahoo pe motiv că subevaluează compania. Microsoft a replicat că oferta este corectă și a cerut conducerii Yahoo să își revizuiască poziția.
În cazul în care vor ajunge la un acord, Microsoft și Yahoo vor trebui să fuzioneze două sisteme diferite de advertising și să consolideze sisteme de computere complet separate.
Taguri
Articolul anterior CSS1 Constanța organizează "Cupa Mărțișor"
Articolul următor "Daruri pentru mama"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei