25,55 milioane de euro pentru sprijinirea sectoarelor laptelui și agriculturii ecologice

de Florian GHEORGHE Luni, 29 Martie 2010 303
Ministerul Agriculturii (MADR) a anunțat că va lansa în perioada următoare două noi scheme de sprijin pentru sectorul agricol ecologic, respectiv cel al laptelui. Cele două ajutoare financiare sunt finan-țate de Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Suma totală alocată sprijinirii sectoarelor este de aproape 25,55 milioane euro. Astfel, schema de sprijin în sectorul laptelui din zonele defavorizate se aplică fermierilor cu cotă individuală de lapte din zonele defavorizate din România. Ajutorul se acordă o dată pe an exploatațiilor cu un efectiv de cel puțin 2 - 15 capete de vaci și are o valoare de 56 de euro pe cap de animal. Schema de sprijin pentru calitatea produselor din sectorul agriculturii ecologice constă în acordarea unor plăți suplimentare pentru ajutorarea producătorilor din acest domeniu. Ajutorul specific pentru sectorul de producție vegetală este estimat între 1.500 de euro și 4.500 de euro pe exploatație, în funcție de suprafața fermei (pentru exploatațiile între 0,33 și 20 ha - 1500 euro, pentru exploatațiile între 21 și 50 ha - 2500 euro; pentru exploatațiile între 51 și 100 ha - 3500 euro; pentru exploatațiile de peste 100 ha - 4500 euro). Pentru creșterea animalelor, se estimează un cuantum al ajutorului astfel: //sectorul avicol - suma este cuprinsă între 1.500 euro și 3.000 euro // bovine - între 800 euro și 2.000 euro r ovine - între 500 euro și 3.500 euro // apicultură - între 750 euro și 950 euro.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei