Luni, 15 noiembrie 2021, în portul Constanța se aflau sub operațiuni de încărcare - descărcare un număr de 28 nave, iar la Midia, 4 nave. Din totalul de 32 de nave: 5 nave operează cereale, 5 nave – fier vechi, 4 nave – îngrășăminte, 3 nave – produse chimice, 2 nave – animale vii, 2 nave - hidrocarburi, 2 nave – șrot, 2 nave – autovehicule, o navă – materii prime siderurgice, o navă – minerale brute, o navă – cărbune, o navă – produse metalice, o navă – cherestea și o navă– containere. Navele aflate sub operare sunt, în general, de capacitate mică și medie. Cele mai mari sunt vrachierele „The Finder” (225 metri lungime), care a acostat în terminalul Chimpex pentru a încărca 64.576 tone de porumb, și „Agios Sostis” (225 metri lungime), care încarcă 10.000 tone de porumb în terminalul TTS Operator.
- Publicitate -
În rada portului Constanța așteptau șase nave să intre la operare dintre care șase nave urmează să încarce cereale.