Duminică, 07 Iunie 2026

Acord UE- Mercosur. Mihai Daraban: „Este șansa industriei românești de a intra pe piața din America de Sud“

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 14 Ianuarie 2026 158 2 min citire
Acord UE- Mercosur. Mihai Daraban: „Este șansa industriei românești de a intra pe piața din America de Sud“
Biroul de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) a decis în unanimitate să sprijine Acordul de liber schimb UE-Mercosur, susținând astfel decizia luată de Asociația Europeană a Camerelor de Comerț în cadrul Adunării Generale din noiembrie 2024.
CCIR subliniază faptul că acordul UE-Mercosur nu este doar despre agricultură, ci prevede liberul schimb și eliminarea treptată a peste 90% din taxele vamale dintre cele două blocuri economice, creând o piață nouă pentru produsele europene și românești. Ceea ce este esențial pentru economia României este că acest acord facilitează semnificativ intrarea pe piața Mercosur a automobilelor și pieselor de schimb, a produselor chimice și farmaceutice, precum și a utilajelor industriale.
CCIR consideră că acest acord trebuie tratat cu obiectivitate și pragmatism, având în vedere structura economiei naționale. În România, industria generează în continuare circa 30% din Produsul Intern Brut. Țara noastră produce ansamble și subansamble pentru o multitudine de mărci și branduri auto din Europa de Vest, precum și componente esențiale în domeniul electrocasnicelor, energetic și farmaceutic.
Este șansa industriei românești de a intra pe piața din America de Sud. Sectorul auto din România creează peste 200.000 de locuri de muncă, la care se adaugă alte câteva zeci de mii din industriile conexe, care produc echipamente și componente non-auto. Economia românească este o economie de subcontractori, iar întreaga industrie este conectată la țările super-industrializate din Europa de Vest. Atunci când economia Germaniei crește cu 1%, România crește cu 4%. Această corelație nu este întâmplătoare, 24% din comerțul exterior al României se desfășoară cu Germania. În mod obiectiv, sectorul agricol din România reprezintă 4,5% din PIB, în timp ce la nivelul UE acest domeniu reprezintă între 1% și 1,5%. Este momentul să ieșim din discuțiile sterile și să ne concentrăm pe propria performanță în domeniul agriculturii și zootehniei. Trebuie să devenim performanți, în special pe piața internă, iar organele statului responsabile cu controlul calității trebuie să-și îndeplinească datoria față de consumatorii români", a declarat președintele CCIR, constănțeanul Mihai Daraban. 
Taguri
Articolul anterior Ce puteți face pentru a calma crizele de fiere până ajungeți la medic
Articolul următor Angajat al unui colegiu, înjunghiat de 12 ori de un atacator mascat. Anchetă pentru tentativă de omor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei