Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Agenții economici de pe litoral, probleme cu electricitatea r CCINA cere ENEL să ia măsuri pentru ca penele de curent să nu afecteze turismul

de Anca CHICU Joi, 05 Mai 2011 759 2 min citire
Colegiul de Conducere al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) a solicitat, ieri, reprezentanților Enel, luarea unui angajament vizavi de asigurarea fără incidente a serviciilor de furnizare a energiei electrice, pe perioada sezonului estival, ca urmare a faptului că și în mini - vacanța de 1 Mai s-au înregistrat o serie de întreruperi.
"În condițiile în care, pe litoral s-au aflat mai puțin de 20.000 de turiști, rețelele de distribuție a energiei electrice nu au făcut față consumului și s-au înregistrat numeroase cazuri de întrerupere a furnizării energiei electrice, pentru intervale cuprinse între 4 -10 ore, în special în stațiunea Mamaia, ne manifestăm public îngrijorarea că, în vârful sezonului estival (atunci când sunt așteptați să vină între 130.000 - 160.000 de turiști sau chiar mai mulți și vor fi utilizate instalațiile de aer condiționat, plitele electrice în bucătăriile restaurantelor, precum și alți consumatori), SC Enel Energie SA nu va putea să asigure în condiții normale, fără astfel de incidente, serviciile de furnizare a energiei electrice", se arată în comunicatul semnat de președintele CCINA Constanța, Mihai Daraban.
Acesta solicită public conducerii Enel să analizeze cu atenție situația și să aducă la cunoștința comunității de afaceri din județul Constanța angajamentul că vor fi luate toate măsurile necesare și se vor realiza lucrările și investițiile aferente care să asigure o funcționare normală, pe litoral, a activității de turism.
"Operatorii economici de turism din stațiunile de pe litoral au suferit importante pierderi materiale și de imagine (în raport cu clienții lor, turiștii) și au dreptul să știe din timp la ce «surprize» neplăcute să se mai aștepte în acest sezon turistic din partea furnizorului de energie electrică, motiv pentru care așteptăm, cât mai curând posibil, poziția oficială a conducerii SC Enel Distribuție SA în legătură cu acest subiect", se mai arată în apelul public adresat conducerii Enel.
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al ENEL Constanța, Johanna Scîntee, a precizat, ieri, că din informațiile pe care le deținea la ora respectivă, în județ nu s-au înregistrat, în mini - vacanța de 1 Mai, întreruperi ale curentului electric pe perioade atât de mari, ca cele enunțate de CCINA. Aceasta a mai adăugat că vor reveni însă, pe parcursul zilei de astăzi, cu date punctuale asupra evenimentelor de week-endul trecut și cu o poziție oficială a conducerii Enel.
Taguri
Articolul anterior Cum să faci două milioane de lei păcălind Fiscul
Articolul următor Angajații de pe litoral rămân fără șomaj

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei