Agenții economici din agricultură sunt invitați să își spună părerea despre un proiect european

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 12 Ianuarie 2023 203
Opinia publică din statele comunitare este invitată să își spună părerea cu privire la proiectul „Orientări privind modul de concepere a acordurilor de durabilitate în domeniul agriculturii”. Documentul a fost lansat, de Comisia Europeană, în dezbatere publică pe data de 10 ianuarie 2023.
Articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”) interzice, în general, acordurile între societăți care restrâng concurența, cum ar fi cele între concurenți, care conduc la prețuri mai mari sau cantități mai mici. Cu toate acestea, articolul 210a din Regulamentul 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole (denumit în continuare „Regulamentul OCP”) exclude anumite acorduri restrictive din sectorul agricol de la această interdicție, atunci când aceste acorduri sunt indispensabile pentru atingerea standardelor de durabilitate.
Proiectul de orientări urmărește să clarifice modul în care operatorii activi în sectorul agroalimentar pot concepe inițiative comune de durabilitate în conformitate cu articolul 210a.
Comisia va analiza cu atenție comentariile și propunerile făcute și va opera modificările necesare, în vederea punerii în aplicare a orientărilor până la 8 decembrie 2023.
În plus, Comisia intenționează să organizeze un atelier de lucru cu participanții la această consultare publică, în iunie 2023, pentru a discuta în continuare proiectul de text și a aborda orice chestiuni nesoluționate.
În contextul reformei politicii agricole comune pentru perioada 2023 - 2027, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat în 2021 o nouă excludere din regulile de concurență pentru produsele agricole.
Noua excludere este cuprinsă în Regulamentul nr. 2117 din 2021, care a modificat articolul 210a din Regulamentul OCP. Această prevedere stipulează că sunt permise acordurile ce vizează atingerea unui set de obiective de sustenabilitate prin aplicarea unor standarde mai mari decât ceea ce este obligatoriu conform legislației UE și/sau naționale, cu condiția ca orice restricții ale concurenței care rezultă din astfel de acorduri să fie indispensabile pentru atingerea acestor obiective. .
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au solicitat Comisiei Europene să emită orientări privind aplicarea acestei excluderi.
La 28 februarie 2022, Comisia a lansat o cerere de dovezi și o consultare publică, invitând părțile interesate să-și împărtășească experiența cu acordurile care vizează atingerea obiectivelor de durabilitate în lanțurile de aprovizionare agroalimentară. Comisia a publicat răspunsurile la această consultare în mai 2022.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei