Duminică, 07 Iunie 2026

ANAF raportează venituri mai mari din taxele plătite de companiile HORECA

de Oana CHIRANA Duminică, 23 Noiembrie 2025 123 1 min citire
ANAF raportează venituri mai mari din taxele plătite de companiile HORECA
Şeful ANAF, Adrian Nica, susţine că încasările la buget de la companiile care activează în zona HORECA au crescut în ultimele luni cu 20 la sută, el anunţând că 80 de firme din acest sector vor fi controlate în următoarea perioadă.
"Urmare a acţiunilor noastre în zona HORECA, încasările noastre au crescut în trei luni cu 20 la sută. Dacă e mult sau puţin nu vreau să comentez eu, dar acţiunile noastre continuă. Colegii mei de la Antifraudă au anunţat că vor fi vizate 80 de companii din industria HORECA care nu au înţeles mesajul de conformare voluntară", a declarat, sâmbătă seara, la Antena 3 CNN, preşedintele ANAF, Adrian Nica.
El a spus că firmele cu probleme din acestor sector sunt monitorizate şi că vor fi luate măsuri.
"Avem şi un exemplu cu o astfel de firmă care a cumpărat marfă, să spunem, de 100 de lei şi a reuşit minunata performanţă să vândă doar de 20 de lei. Toate aceste persoane vor fi vizitate de structurile anti-fraudă şi se vor lua măsuri", a spus Adrian Nica.
Şeful ANAF a precizat că instituţia pe care o conduce nu are competenţe în zona penală, spre deosebire de structurile anti-mafia din Italia, care au "această posibilitate".
Întrebat dacă în urma controalelor la marii contribuabili nivelul încasărilor a crescut, Adrian Nica a răspuns afirmativ, fără însă a preciza la cât se ridică această creştere.
"Încasările au crescut, iar planul ANAF a fost depăşit. Orice cifră peste plan este o mare realizare", a adăugat preşedintele ANAF, conform observatornews.ro
Taguri
Articolul anterior Descoperire șocantă. Tânăr de 26 de ani, găsit fără suflare în toaleta trenului
Articolul următor O nouă companie aeriană intră pe piaţa din România. Iată când are loc primul zbor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei