Duminică, 07 Iunie 2026

Descoperire șocantă. Tânăr de 26 de ani, găsit fără suflare în toaleta trenului

de Oana CHIRANA Duminică, 23 Noiembrie 2025 135 < 1 min citire
Descoperire șocantă. Tânăr de 26 de ani, găsit fără suflare în toaleta trenului
Un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat, sâmbătă, într-o toaletă a trenului Interregio Iași–București, notează publicația Vremea Nouă. Descoperirea a fost făcută de unul dintre controlori, la scurt timp după plecarea trenului din Gara Iași. Acesta a fost oprit de urgență în gara Crasna, județul Vaslui.
Potrivit Biroului Județean Poliție Transporturi Vaslui, șeful de tren a alertat autoritățile prin 112, anunțând că un călător a fost găsit inconștient, spânzurat, în baia vagonului. La fața locului, echipajele SMURD au efectuat manevre de resuscitare, însă medicii au declarat ulterior decesul tânărului.
Trenul a staționat mai bine de o oră în gara Crasna pentru ca polițiștii și procurorii să poată efectua cercetările necesare la fața locului. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii au deschis o anchetă, iar principala ipoteză este cea a sinuciderii.
Taguri
Articolul anterior Premieră în România. La Păltiniş, sezonul de schi se va deschide cu zăpada păstrată de primăvara trecută
Articolul următor ANAF raportează venituri mai mari din taxele plătite de companiile HORECA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei