Programul Național Apicol pentru perioada 2011 - 2013 a fost așteptat cu mare nerăbdare și curiozitate de apicultori, însă, cel puțin până la această oră, nu a stârnit interesul multora. Cea mai mare parte a celor aproximativ 900 de apicultori din județul Constanța, care sunt membri ai celor 14 forme asociative existente la nivel local, încă nu au depus docu-mentația necesară pentru a obține sprijinul oferit prin acest program. Vorbim, mai exact, potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), despre ajutor în ceea ce privește sprijinirea activităților de profilactică și combatere a varoozei, efectuarea analizelor fizico-chimice ale mierii, achiziționarea materialului biologic pentru refacerea șeptelului apicol care favorizează obținerea produselor apicole de cea mai înaltă calitate în stupine, precum și achiziționarea stupilor.
- Publicitate -
Printre cei mai "conștiincioși" la capitolul număr de dosare depuse s-au numărat și membrii Asociației Apis Tomitana Dacica. Potrivit reprezentantului acesteia, Ciprian Ardeleanu, din cei aproape 400 de membri, 160 au aplicat deja la acest program și se așteaptă ca acest număr să crească în lunile ce vor urma (data limită de depunere a documentației fiind 1 august).
Lucrurile nu s-au pus însă în miș-care în cazul tuturor asociațiilor. Mihai Drăgan, reprezentantul Asociației Crescătorilor de Albine din Constanța, care are peste 150 de membri, a precizat că, până la această oră, nu a fost depus niciun dosar. Totuși, o parte a apicultorilor au cerut informații suplimentare despre program și actele necesare, așa că este foarte probabil ca, în următoarele două luni, situația să se schimbe.
Ceva mai bine pare să meargă Asociația Crescătorilor de Albine Apicons 2004. Lazăr Luca, reprezentantul acesteia, susține însă că foarte puțini, din cei 250 de apicultori constănțeni pe care îi reprezintă, au solicitat ajutor de la bugetul național și UE. Potrivit acestuia, cel mai probabil iulie va fi luna în care marea majoritate a celor care doresc să aplice la program își vor depune actele necesare.