Autoritatea Vamală Română: Protestul fermierilor să se desfășoare în condițiile respectării prevederilor legale

de Sorin MIHALACHE Vineri, 07 Aprilie 2023 496
În contextul protestelor fermierilor români, care au loc vineri, 7 aprilie, și a posibilei blocare a unor birouri vamale de frontieră, Autoritatea Vamală Română a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia transmite că înțelege nemulțumirile fermierilor și își exprimă totodată speranța ca acest protest să se desfășoare în condițiile respectării prevederilor legale.
„Autoritatea vamală va depune toate eforturile ca activitatea vamală și traficul transfrontalier de persoane și mărfuri prin birourile vamale de frontieră să se deruleze în condiţii normale, fără a fi înregistrate întreruperi sau blocaje.
Menționăm că în cadrul bunelor relații de cooperare cu administrațiile vamale din statele terțe, Autoritatea Vamală Română, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României, promovează permanent facilitarea accesului producătorilor români pe noi piețe de desfacere.
Ținând cont de misiunea autorităților vamale stabilită la nivelul Uniunii Europene, în special în ceea ce privește protejarea intereselor financiare ale statelor membre precum și în protejarea acestora de comerțul inechitabil, precizăm că Autoritatea Vamală Română susține demersurile efectuate de Guvernul României pentru reintroducerea taxelor vamale la importul de produse agricole din Ucraina.
Reiterând totodată că în cadrul efortului depus la nivelul Uniunii Europene și a statelor membre pentru sprijinirea Ucrainei în accesul produselor sale cerealiere pe piața mondială, Autoritatea Vamală Română va lua în continuare măsuri pentru fluidizarea traficului de mărfuri aflate în tranzit, asigurând totodată un echilibru de tratament pentru toți operatorii economici care trec frontiera”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul Autorităţii Vamale Române. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei