Duminică, 07 Iunie 2026

"Băieţi deştepţi" şi în agricultură! "Nu-i de mirare că mulţi fermieri riscă să ajungă la faliment"

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 08 Iunie 2024 381 3 min citire
"Băieţi deştepţi" şi în agricultură! "Nu-i de mirare că mulţi fermieri riscă să ajungă la faliment"
Asociaţiile de fermieri fac apel la producătorii, importatorii şi distribuitorii de tractoare şi utilaje să nu mărească preţurile odată cu lansarea anumitor măsuri sau programe de finanţare destinate acestora, aşa cum au procedat în trecut, în condiţiile în care cel puţin 35% dintre fermieri riscă să intre în insolvenţă şi ulterior în faliment, la sfârşitul anului.
Că o fi avut sau nu legătură cu faptul că 2024 este an electoral, cum-necum, Guvernul a extins Programul Rabla şi în agricultură, astfel încât fermierii primesc o mână (consistentă) de ajutor pentru a-şi achiziţiona tractoare. Dar, specific României, în acest context, nu agricultorii sunt principalii beneficiari ai măsurii, pentru că şi în acest domeniu sunt „băieţi deştepţi”.
„Avem semnale din piaţă conform cărora importatorii şi distribuitorii de tractoare vor «umbla» la preţuri, vor să profite de moment şi să aplice majorări. De exemplu, pentru un tractor care, până acum, costa 35.000 de euro, va trebui să plătim în jur de 55.000 de euro, plafonul maximal pentru program.
Să ştiţi că agricultorii se confruntă cu mari probleme: au crescut preţurile la îngrăşăminte, furaje şi hrană pentru animale, mâna de lucru este tot mai greu de găsit, vremea n-a prea ţinut cu noi, iar colac peste pupăză, piaţa agricolă este invadată de produse din Ucraina, care fac o concurenţă neloială. Iar când să beneficiem real de un suport consistent din partea statului, se găsesc «băieţi deştepţi» care să profite la maximum.
În aceste condiţii, nu-i de mirare că minimum 35% dintre fermieri riscă să intre în insolvenţă şi ulterior în faliment la sfârşitul acestui an”, a declarat, pentru „Cuget Liber, Adrian P., agricultor.
Guvernul a aprobat pentru Programul Rabla pentru tractoare un buget de 100 de milioane de euro, prin care circa 5.000 de fermieri mici şi medii vor putea obţine câte 20.000 euro pentru a înlocui utilajele vechi şi poluante cu care lucrează în prezent.
2,3 miliarde euro, fonduri europene
Circa 2,3 miliarde euro au fost absorbite din fonduri europene de la începutul anului pentru agricultură şi dezvoltare rurală, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„2,29 miliarde euro au intrat în conturile fermierilor români de la începutul acestui an şi până în prezent, bani europeni rambursaţi de Comisia Europeană pentru finanţarea măsurilor de sprijin derulate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Folosim integral fondurile europene disponibile pentru a creşte capacitatea fermierilor noştri să producă româneşte”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Ionuţ Barbu.
Termen prelungit pentru depunerea cererilor la APIA
Termenul limită pentru depunerea cererii de plată în Campania 2024 a fost prelungit până 12 iunie inclusiv, conform prevederilor legale, a anunţat, vineri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Conform Ordinului MADR nr. 231 din 6 iunie 2024, în acest an cererile de plată se depun la APIA în perioada 4 aprilie - 12 iunie.
Prelungirea termenului vine în sprijinul fermierilor care, din motive neimputabile lor, încă nu au depus cererile de plată pentru anul 2024 în termenul stabilit iniţial", au explicat reprezentanţii agenţiei.
Fermierii sunt aşteptaţi la centrele judeţene şi locale APIA unde vor beneficia de sprijinul funcţionarilor agenţiei în accesarea cu succes a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum şi a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu şi climă.
De asemenea, fermierii care au depus cererea de plată electronic prin accesarea aplicaţiei IPA-Online, pentru închiderea acesteia se vor prezenta la sediile APIA în vederea semnării, iar cei care vor utiliza semnătura electronică vor anunţa în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcţionarul responsabil. 
Taguri
Articolul anterior Care este distanța legală pentru cotețul câinelui față de gardul vecinului. Amenzi usturătoare
Articolul următor Primul zbor direct România - SUA, după 20 de ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei