Duminică, 07 Iunie 2026

Banca Naţională a României a sărbătorit „Săptămâna educaţiei financiare”

de Sorin MIHALACHE Marţi, 11 Aprilie 2023 138 1 min citire
Banca Naţională a României a sărbătorit „Săptămâna educaţiei financiare”
Banca Naţională a României (BNR), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi inspectoratele şcolare judeţene, a derulat, în perioada 3-6 aprilie, „Săptămâna educaţiei financiare” cu scopul creşterii nivelului de conştientizare a importanţei educaţiei financiare în rândul elevilor şi de a celebra „Ziua educaţiei financiare” ce are loc, în fiecare an, în data de 11 aprilie.
Echipele de educaţie financiară din sediul central şi din toate sucursalele şi agenţiile BNR din ţară au interacţionat cu elevi şi cadre didactice din peste 200 de unităţi şcolare şi aproape 500 de clase de elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal.
„Începând cu data de 6 aprilie, Banca Naţională a României este prezentă în comunitatea de liceeni şi profesori din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar prin înscrierea pe platforma Joblandia. Această platformă este dezvoltată de Asociaţia profesională a specialiştilor în resurse umane HR Club Romania şi îşi propune facilitarea realizării de vizite de informare sau documentare la sediile instituţiilor participante.
Acest demers este parte a preocupărilor constante ale băncii centrale de a promova importanţa educaţiei economice şi financiare, susţinute şi prin programele şi proiectele derulate la nivel naţional încă din 2009 şi cuprinse în Strategia multianuală de acţiune în domeniul educaţiei financiare a Băncii Naţionale a României”, a transmis Monica Ramona Comşa, referent de specialitate, Biroul de educaţie financiară, muzeu şi comunicare, Sucursala Regională Constanţa - Banca Naţională a României. 
Taguri
Articolul anterior DECIZIE A CSAT: România va achiziționa avioane de ultimă generație F-35!
Articolul următor Nu abandonați deșeurile voluminoase pe stradă! Riscați să fiți amendați

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei