Asociația Litoral - Delta Dunării, Asociația Patronatului în Turismul din Delta Dunării și ANAT au lansat, ieri, prima ediție a programului "Mini prețuri de vacanță - Delta Dunării pentru toți 2011". Acesta se remarcă printr-o ofertă variată, care cuprinde unități de cazare de la două, la cinci stele, în localități cu tradiție din Delta Dunării.
- Publicitate -
Iată și ce prețuri vă așteaptă în cadrul acestei ediții ce se desfășoară din perioada 5 octombrie - 30 noiembrie, pentru un sejur de cinci nopți, fără mic dejun: 350 lei / persoană - hotel / pensiune categoria 2* , 400 lei / persoană - hotel / pensiune categoria 3*, 450 lei / persoană - hotel / pensiune categoria 4* , 500 lei / persoană - hotel / pensiune categoria 5*. Oferta aceasta este valabilă doar prin agențiile de turism membre ANAT.
Până în prezent sunt înscrise 13 unități de cazare, ce asigură aproximativ 350 locuri de cazare / serie.
Listele cu aceste structuri înscrise și agențiile care vând programul se găsesc, începând de ieri, pe site-urile asociatia-litoral.ro și anat.ro.