Sâmbătă, 06 Iunie 2026

CE a adoptat propunerea de modificare a normelor referitoare la miere

de Anca CHICU Vineri, 21 Septembrie 2012 265 1 min citire
CE a adoptat propunerea de modificare a normelor referitoare la miere
Comisia Europeană a adoptat astăzi o propunere de modificare a normelor referitoare la miere în vederea clarificării naturii efective a polenului, în urma unei hotărâri preliminare a Curții Europene de Justiție. În conformitate cu standardele internaționale ale OMC, propunerea definește polenul ca fiind un constituent natural al mierii, nu un ingredient al acesteia.
Curtea de Justiție și-a întemeiat interpretarea pe directiva privind mierea care datează din 2001 și a calificat polenul ca ingredient al mierii, argumentând că polenul se găsește în miere mai ales datorită intervenției apicultorului. Cu toate acestea, propunerea Comisiei recunoaște că polenul este un constituent natural și nu un ingredient al mierii; acesta intră în stup ca urmare a activității albinelor și se regăsește în miere indiferent dacă apicultorul intervine sau nu. Prin urmare, întrucât polenul este considerat a fi un constituent natural al mierii, normele UE în materie de etichetare, care impun o listă de ingrediente, nu se aplică.
Propunerea Comisiei nu va afecta concluzia Curții în ceea ce privește aplicarea legislației referitoare la OMG-uri în cazul polenului modificat genetic din alimente. În special, propunerea respectivă nu modifică concluzia Curții potrivit căreia mierea care conține polen modificat genetic poate fi introdusă pe piață numai în cazul în care face obiectul unei autorizații eliberate în conformitate cu legislația. În plus, vor fi, de asemenea, aplicabile normele în materie de etichetare referitoare la prezența OMG-urilor în alimente.
Taguri
Articolul anterior Dosare penale întocmite la granița cu Bulgaria
Articolul următor Handbal masculin / Univ. Cluj - HCM Constanța, 17-31

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei