Banca Centrală Europeană (BCE) a prezentat la Frankfurt noua bancnotă de 5 euro, cu un design ușor modificat pentru a include elemente suplimentare de securitate.Noua bancnotă de 5 euro a beneficiat de progresele înregistrate de tehnologia de producere a bancnotelor de la introducerea primei serii, cu peste zece ani în urmă. Filigranul și holograma prezintă portretul Europei, personaj din mitologia greacă ce a dat numele continentului nostru. Un "număr verde-smarald" care atrage privirea își schimbă culoarea din verde-smarald în albastru-închis și creează un efect luminos care se deplasează în sus și în jos, iar liniile de mici dimensiuni imprimate în relief de-a lungul marginii drepte și a celei stângi a bancnotei facilitează identificarea acesteia, în special de către persoanele cu deficiențe de vedere.
- Publicitate -
Se preconizează includerea acestor elemente de siguranță în toate bancnotele noi. Elementele de siguranță sunt ușor de verificat utilizând metoda "atinge, privește, înclină".
Noua serie prezintă în continuare concepția grafică bazată pe tema "epoci și stiluri" a primei serii și aceleași culori dominante. Bancnota de 5 euro va fi prima bancnotă emisă, începând cu data de 2 mai 2013. Celelalte cupiuri, respectiv 10 euro, 20 euro, 50 euro, 100 euro, 200 euro și 500 euro, vor fi introduse pe parcursul anilor următori, în ordine crescătoare.
Inițial, bancnotele din prima serie vor circula în paralel cu cele noi, însă vor fi retrase treptat și, în cele din urmă, vor înceta să mai reprezinte mijloace legale de plată, la o dată care va fi anunțată cu mult timp în avans. Cu toate acestea, bancnotele din prima serie își vor păstra valoarea pe termen nelimitat și vor putea fi preschimbate oricând la băncile centrale naționale din zona euro.