"Timbrul de mediu înseamnă faliment pentru transportatori"

de Anca CHICU Sâmbătă, 12 Ianuarie 2013 312
Confederația Națională Ru-tieră (CNR) a solicitat, printr-o adresă oficială transmisă către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice organizarea unei dezbateri pentru analizarea formulei ideale de introducere a "timbrului de mediu", dezba-tere la care să participe spe-cialiști ai Ministerului, împreună cu specialiști ai Confederației.

"CNR consideră că trebuie luat în calcul faptul că transportatorii comerciali deținători de licență publică de transport utilizează în operațiunile de transport mărfuri și pasageri autovehicule comerciale cu capacități cilindrice de peste 10.000 de cmc, iar aplicarea timbrului raportat la capacitatea cilindrică conform modelului european funcțional în ceea ce privește autoturismele ar conduce către faliment puținele afaceri din transport ce se străduiesc să mai funcționeze în acest context extrem de dificil", spun reprezentanții CNR.
Aceștia vin cu propunerea ca și în România să se aplice, în cazul autovehiculelor comerciale, returnarea accizei din carburanți. "Pentru ca timbrul de mediu să poată fi aplicat auto-vehiculelor comerciale Guvernul trebuie, înainte de toate, să aplice returnarea accizei din carburanți conform modelului european practicat în Belgia, Franța, Spania, Italia, Slovenia și Ungaria", au mai explicat reprezentanții CNR. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei