Ce trebuie să știm despre etichetarea cauciucurilor De la 1 noiembrie, toate anvelopele trebuie să aibă lipită o etichetă care să conțină informații privind trei criterii de performanță // Controalele demarează în două - trei săptămâni

de Anca CHICU Marţi, 02 Octombrie 2012 604
Începând cu 1 noiembrie, nicio anvelopă nu mai poate fi comercializată dacă nu dispune de o serie de informații exacte, clare, astfel încât cumpărătorul să fie corect informat vizavi de o serie de trei elemente.

Mai precis, toate cauciucurile trebuie să aibă lipită o etichetă care să conțină date privind două criterii ce vizează mediul (eficiența energetică și zgomotul la rulare) și unul ce vizează siguranța. Aceasta va arăta ca și etichetele lipite în prezent pe aparatura electrocas-nică și va indica rezistența la rulare (prin care se precizează impactul asupra consumului de carburant și, implicit, al nivelului emisiilor - clase de la A la G), frânarea pe carosabil umed (măsurată prin distanța de frânare pe suprafețe umede - clase de la A la F) și nivelul de zgomot la exterior (măsurat în decibeli (dB), cu trei clase).
Reprezentanții distribuitorilor de anvelope din Constanța spun că sunt pregătiți și că noua regle-mentare europeană nu le dă bătăi de cap, și asta pentru că producătorii s-au pregătit temeinic și le-au furnizat absolut toate detaliile de care aveau nevoie. 
De menționat, noua etichetă trebuie lipită pe toate anvelopele pentru autoturisme, vehicule utilitare, camioane, autobuze și autocare fabricate după 1 iulie 2012. "Și pentru celelalte anvelope fabricate înainte de 1 iulie 2012 o să băgăm caracteristicile cerute acum în lista de preț, iar unde sunt puse la raft, le punem o etichetă. Toți producătorii ne-au oferit niște site-uri și găsim informațiile foarte ușor și pentru acestea. Noi avem un cont ca să putem printa, iar clientul se poate doar informa. Pot fi consultate de oricine", a precizat Gheorghe Haliț, managerul Complexului de Anvelope A-Z, una dintre cele mai mari firme din Constanța care se ocupă exclusiv de comer-țul cu anvelope.

Controalele, la distribuitori și în magazine
În momentul în care s-a auzit despre această nouă reglementare nu puțini au fost șoferii care s-au gândit că vor urma controale și în trafic, pentru a se verifica existența documentației. Nu va fi însă așa. "Nu este nevoie de control în trafic. Ce să caute în trafic? Este o informație de vânzare, de etichetare, ca la frigidere. Frigiderul nu-l ținem în casă cu eticheta pe el. Clientul trebuie să știe ce cum-pără. Asta e tot", a mai precizat Gheorghe Haliț. De aceeași părere este și directorul Registrului Auto Român Constanța, Adrian Bizineche: "Încă nu am fost informați, nu avem nimic deocamdată în acest sens, dar nu cred că poate fi vorba de controale în trafic". În opinia acestuia, mai degrabă importatorii ar trebui verificați. Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au anunțat însă deja că în perioada următoare vor începe controalele la toți operatorii economici care vând aceste produse. "Într-o săptămână, două, încep controalele și la Constanța, la toți distribui-torii de anvelope și la magazine. Interesul nostru este să fie pregă-tiți, nu să-i «ardem»", a precizat directorul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Dionisie Culețu.

Detalii despre cele trei criterii de performanță
Conform specialiștilor Michelin, rezistența la rulare este responsabilă pentru 20% din consumul de carburant al vehiculului. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că un rezervor din cinci este consumat de anvelope. Prin reducerea rezistenței la rulare, eficiența energetică este vizibil îmbunătățită, nivelul emisiilor scade, iar acest lucru permite conducătorilor auto să cheltuiască mai puțin pentru carburant. 
În ceea ce privește eficiența energetică a anvelopei, diferența dintre un set complet de anvelope din clasa A și unul din clasa G înseamnă reducerea consumului de carburant (și cu acesta, emisiile de carbon) cu până la 7,5 %. Aceasta înseamnă 300 de litri de combustibil economisiți la peste 45.000 Km, pentru un autovehicul 1.6T, cu motor pe benzină (pentru motorizare diesel 240l). 
Referitor la cel de-al doilea criteriu - frânarea pe carosabil umed - există cinci clase de performanță, de la F (cea mai lungă distanță de frânare) la A (cea mai scurtă distanță de frânare). Deși rezultatele pot varia în funcție de vehicul, de gradul de încărcare al acestuia, de stilul de condus și de condițiile de drum, distanța de frânare corespunzătoare unui vehicul echipat cu un set complet de anvelope de clasa A în loc de un set clasa F înseamnă aproximativ 16 metri în cazul frânării de urgență a unui vehicul care se deplasează cu 80 km/oră. 
În ceea ce privește cel de-al treilea criteriu - zgomotul la rulare (nivelul de zgomot exterior), valoarea măsurată este indicată în decibeli (dB) și, vizual, prin una, două sau trei linii negre, în funcție de nivelul de zgomot reglementat prin standardul european (trei linii negre înseamnă că nivelul de zgomot se încadrează în limita actuală, două linii negre înseamnă că zgomotul se află cu 3 dB sub limita actuală, la jumătatea nivelului de zgomot specificat în noua lege, o linie neagră înseamnă că nivelul de zgomot se află cu 6 dB  sub limita actuală, la 1/4 din nivelul de zgomot specificat în noua lege).

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei