Duminică, 07 Iunie 2026

Cerealele ucrainene suprasolicită șoselele din România. MT vrea să ceară bani de la UE

de Madalina PETRESCU Joi, 07 Septembrie 2023 175 < 1 min citire
Cerealele ucrainene suprasolicită șoselele din România. MT vrea să ceară bani de la UE
Infrastructura de transporturi din România este suprasolicitată de produsele ucrainene. România dorește să solicite Comisiei Europene decontarea cheltuielilor de întreținere și modernizare a infrastructurii.
Potrivit unor surse guvernamentale, Ministerul Transporturilor urmează să facă o evaluare a cheltuielilor generate de războiul din Ucraina. În special, ministerul ar dori să trimită Comisiei Europene deconturi pentru întreținerea drumurilor a căror uzură a crescut substanțial odată cu tranzitul intens de TIR-uri încărcate cu cereale. Sunt vizate cu prioritate drumurile din zona Moldovei, mai intens utilizate în acest scop.
Alte 60 de milioane de lei ar urma să fie decontul pentru o linie de cale ferată cu ecartament larg în județul Galați, pentru preluarea mai ușoară a vagoanelor cu cereale din Ucraina, la care se adaugă investiții în punctele de trecere a frontierei.
Întreținerea drumurilor, în special a celor din Moldova, a generat costuri sporite pentru statul român, în condițiile unui trafic mult sporit. Deteriorarea șoselei are loc într-un ritm mai rapid, în special pe DN 2.
În total, România ar cere Comisiei Europene câteva sute de milioane pentru problema transporturilor în legătură cu războiul din Ucraina, potrivit surselor guvernamentale.
Taguri
Articolul anterior Raport dur al Consiliului Europei la adresa României: Ce recomandări au făcut
Articolul următor Autoritatea Navală Română: Radare de ultimă generaţie pentru supravegherea traficului maritim

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei