Compania Chimpex unul dintre operatorii majori din portul Constanța a depășit etapa îndelungată de instabilitate, determinată de schimbările de acționariat și management, și a trecut la investițiile majore.
Pe data de 15 iulie 2015, la hotelul Ibis, din Constanța, în prezența a numeroși invitați, în frunte cu conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, a avut loc conferința de prezentare a proiectului noului terminal de cereale, care va fi construit pe molul IV, în dana 55, pe o suprafață de 2,18 ha. Potrivit prezentării făcute de directorul general Mihai Panait, viitorul siloz va avea capacitatea de stocare de 200.000 tone, fiind structurat în 20 de celule, a câte 10.000 tone fiecare. Capacitatea de operare anuală a acestuia va depăși 3,5 milioane de tone de cereale (grâu, orz, porumb, rapiță, floarea-soarelui etc.).
Terminalul va fi complet automatizat și va permite descărcarea simultană a cerealelor din tren, camioane și barje. Vor putea fi încărcate nave de până la 60.000 tdw. Silozul va dispune de următoarele facilități: aerisire și monitorizare constantă printr-un sistem electromecanic special, ajustări la încărcare și descărcare, sistem de operare ecologic, fără praf și care asigură transbordarea directă de la mijlocul de transport la vas. Cele două încărcă-toare ale silozului vor asigura o rată înaltă de încărcare, de 800 tone pe oră.
Primele 11 celule ale silozului vor intra în exploatare în septembrie 2016, iar urmă-toarele 9 celule, în iunie 2017. Investiția se ridică la 44.000.000 euro. Finanțarea este asigurată în proporție de 30% din resurse proprii, diferența provenind din împrumuturi bancare. Odată cu intrarea în exploatare a noului terminal, traficul de cereale derulat prin terminalul Chimpex va crește de la 3 milioane tone, în prezent, la 5 milioane tone, a declarat Mihai Panait.
SC Chimpex a fost înființată în 1971, fiind principalul operator de produse chimice (vrac și ambalate). Capacitatea sa totală actuală de depozitare este de 300.000 tone, iar cea de operare, de 4 milioane tone pe an. Compania dispune de cheuri cu lungimea de 2,62 km și 10 dane operative.