Duminică, 07 Iunie 2026

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, despre cauzele deprecierii leului

de Anca CHICU Miercuri, 23 Mai 2012 242 2 min citire
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, despre cauzele deprecierii leului
Astăzi, pe piața valutară, moneda noastră a înregistrat o nouă depreciere. Cursul calculat la ora 13.00 a fost de 1 euro = 4,4587 lei. După ce, începând din 8 mai, au fost depășite mai multe praguri de depreciere, între 4,40 și 4,44, la 23 mai a fost trecut pragul de 4,45 lei pentru un euro.
Potrivit consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, deprecierea de ieri a fost cauzată, ca și în zilele de 8 - 16 mai, în principal de veștile rele venite din Zona Euro. "În întreaga regiune, monedele au suferit deprecieri accentuate. Dacă piața valutară, începând din 17 mai până în 21 mai, părea să-i imprime leului o nouă tendință, de apreciere în raport cu euro, calmarea cursului s-a produs sub influența unor informații dacă nu liniștitoare cel puțin cu un grad de pesimism ceva mai redus venite de la reuniunea G8. Luni însă bursa știrilor și-a schimbat trendul și pesimismul a revenit. Toate monedele din regiune au suferit noi deprecieri", a declarat Adrian Vasilescu.
Potrivit acestuia, ziua de 23 mai a fost agitată pe toate piețele lumii. Comentariile fostului prim-ministru grec Lucas Papandemus, făcute pentru Wall Street Journal și pentru CNBC - care opina că "în cazul ieșirii Greciei din Zona Euro consecințele pentru euro-sistemul financiar și pentru economia reală vor fi profunde iar costurile asociate vor fi de anvergură; și că vor fi afectate, de asemenea, economiile din afara Zonei Euro", au făcut noi valuri.
"Șocul s-a resimțit instantaneu. Euro s-a depreciat față de dolar. În regiunea noastră, leul a sărit peste pragul de 4,45 iar zlotul, forintul și coroana s-au depreciat și mai mult. E încă o dovadă că riscurile externe sunt dintre cele mai mari și că o declarație, chiar și în condițiile în care fostul prim-ministru grec a introdus mulți de dacă, subliniind că totuși scenariul divorțului Greciei de euro «este puțin probabil să se materializeze», undele șocului produs s-au derulat repede și pe spații largi", a explicat Vasilescu.
Taguri
Articolul anterior Precipitații de peste 25 l/mp și grindină la Cochirleni, Rasova și Fetești
Articolul următor Florin Gheorghe vrea să ofere tichete valorice în locul pungilor cu alimente

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei